Primul concurs - Ziua dinaintea cursei

Primul concurs - Ziua dinaintea cursei

Publicat: 12 May 2011 Sporturi: Ciclism

Sa incepem cu inceputul. Bicicleta. Este primul lucru de care trebuie sa te ocupi. Trebuie sa fie intr-o stare perfecta, complet functionala si verificata pentru a preveni orice defectiune. Nu strica nici sa fie curata. Pe langa aspect, ajuta si la functionalitatea bicicletei. Dintre toate componentele, trenul de rulare (lant, pinioane, angrenaj, schimbatoare) trebuie sa fie cel mai ingrijit. Adica spalat + uns. Verifica schimbatoarele si suruburile angrenajului, si ai la indemana o cheie pentru a le ajusta daca e nevoie. Umfla rotile la presiunea recomandata si verifica anvelopele sa nu aiba vreun ciob sau orice alt lucru care ar putea perfora camera si sa iti cauzeze o pana.

Trecem mai departe. Intrebarea care obsedeaza multa lume este Ce ar trebui sa mananc in ziua dinaintea cursei? Raspunsul, desi poate nu te asteptai la el, este extrem de simplu: cam ceea ce mananci in mod normal. Daca iti schimbi brusc dieta iti vei deregla sistemul digestiv, pentru ca ii cauzezi un soc. In cazul in care doresti sa adopti un regim alimentar corespunzator unui sportiv trebuie sa faci acest lucru din timp si fara graba. Dureaza cel putin cateva luni de zile ca sa iti “reglezi” organismul la un alt regim decat cel obisnuit. Nu neglija hidratarea. Aceasta trebuie sa fie o preocupare constanta, mai ales in zilele premergatoare cursei.

Ultimele pregatiri se indreapta spre accesoriile care pe vei folosi si echipament. In seara dinaintea cursei aranjeaza-ti toate lucrurile pe care le vei folosi in ziua urmatoare la concurs: echipament, batoane energizante, haine de schimb, etc. Urmareste prognoza meteo ca sa stii mai bine ce vei purta. In caz de ploaie, recomandam echipamentul pe care l-ai purta in mod obisnuit plus o pelerina. Neaparat va trebui sa ai niste haine groase de schimb la masina, pe care sa le imbraci dupa ce termini cursa.

Cat priveste antrenamentul, nu fa pauza in ziua dinaintea cursei. O plimbare, daca nu antrenament in toata regula sunt recomandate in respectiva zi pentru a-ti pune un pic la lucru muschii care vor fi solicitati peste 24 de ore. Desigur, nu exagera si cauta sa te odihnesti bine in seara respectiva, pentru a fi refacut complet.

   

Ti-a placut?

Pentru evenimente similare, te poti inscrie la newsletter-ul nostru.

   
 

Tag-uri